Mai schimba cate ceva!

Trăirea creștinului, Arta de a fi părinte

Pe măsură ce devin mai în vârstă, încep să văd un tipar ce iese tot mai mult în evidență în viața mea. Atenția mea devine mult mai concentrată- acesta este un lucru bun. Nu-mi place ca programul meu să fie perturbat prea mult- acesta nu este un lucru atât bun. Devin din ce în ce mai inflexibil în umblarea mea- un lucru deloc bun. A devenit foarte clar pentru mine în ultimii ani, faptul că una dintre cele mai evidente caracteristici ale unui ucenic al lui Isus este că el sau ea este într-o stare de schimbare continuă, plină de entuziasm. Nici unul dintre noi nu „ajunge” ca și creștin, fiindcă suntem mereu în călătorie.

Sunt înclinat să resping schimbarea și perturbările, însă dacă fac aceasta, voi deveni exact lucrul care a determinat lumea seculară să arate de atâtea ori cu degetul: voi deveni un creștin nepăsător și controlator. Chiar nu-mi doresc să devin așa, pentru că Isus nu a fost așa. În schimb, vreau să fiu înrădăcinat cu totul în Scriptură și dispus să renunț la tot ce mă ține din  a-L căuta cu toată inima. Am făcut o listă cu lucrurile pe care vreau să le fac anul acesta pentru a mă „agita” un pic cu scopul de a mă menține deschis, în formă și agil din punct de vedere spiritual. Acestea sunt doar câteva:

1. Închină-te ocazional alături de creștini din alte denominațiuni

Am crescut prezbiterian/baptist/evanghelic-liber. O modalitate bună de a mă „agita” este să vizitez o biserica anglicană sau contemporană, o bisercă mare sau una abia la început. Cu toții i se închină lui Dumnezeu diferit, prin diverse tradiții și stiluri. Multe dintre bisericile pe care le-am vizitat, nu mi-aș dori să le frecventez în fiecare săptămână, însă este bine să văd oameni minunați slujindu-L pe Dumnezeu în moduri diferite.

2. Ia-ți o zi de liniște și solitudine

Îmi doresc de mult timp să fac acest lucru, însă este complet în afara zonei mele de confort. În adâncul meu, simt că trebuie să cultiv disciplinele tăcerii și solitudinii, pentru a fi capabil să înțeleg lucruri pe care nu le-am înțeles înainte. Aceste discipline înseamnă mult mai mult decât înțeleg eu acum, însă voi începe să învăț. Isus și-a pus timp deoparte adesea pentru liniște și solitudine. Cred că aș putea pur și simplu să încep să practic și eu acest lucru.

Lista mea include mai multe idei, însă vreau să te încurajez să îți faci și tu lista ta. Deschide ferestrele vieții tale și lasă vântul să intre. „Agită-te” un pic și nu îngădui să devii acea persoană nepăsătoare și controlatoare.

Copyright © 2014 by Insight for Living, Inc.  All rights reserved worldwide

Dreptul de autor© rezervat in 2014 by Insight for Living, Inc.  Toate drepturile rezervate in toata lumea.

 

Romanian language translation copyright © 2015 by Charles R. Swindoll, Inc. All rights reserved worldwide.

Drepturile de autor pentru traducerea in limba română sunt rezervate © 2015 de Charles R. Swindoll, Inc. Toate drepturile rezervate în toată lumea.