Ezra

Cine a scris cartea?

Tradiția evreiască a atribuit de mult paternitatea literară a acestei cărți istorice scribului și cărturarului Ezra, care a condus al doilea grup de evrei ce s-a întors din Babilon la Ierusalim (Ezra 7:11-26). Ezra 8 include o referire făcută la persoana întâi, care insinuează participarea autorului la evenimente. Ezra joacă un rol major în a doua parte a cărții, dar și în cartea lui Neemia, continuarea ei. În Biblia evreiască, cele două cărți au fost considerate una singură, deși anumite dovezi din conținutul lor sugerează că au fost scrise separat și puse împreună în cadrul canonului evreiesc (iar apoi separate din nou când au fost traduse).

Ezra a fost descendentul direct al lui Aaron, marele preot (7:1-5), astfel el era preot și scrib cu drepturi depline. Zelul său pentru Dumnezeu și Legea lui Dumnezeu l-a determinat pe Ezra să conducă un grup de evrei înapoi în Israel, când împăratul Artaxerxe domnea peste Imperiul Persan (care înlocuise Imperiul Babilonian, ce îi luase pe evrei inițial în exil).

Care este perioada în care a fost scrisă cartea?

Cartea Ezra redă două perioade separate de timp care vin imediat după cei șaptezeci de ani de captivitate babiloniană. Ezra 1-6 acoperă prima întoarcere a evreilor din exil, condusă de Zorobabel – o perioadă de douăzeci și trei de ani începând cu edictul lui Cyrus din Persia și terminându-se cu reconstruirea templului din Ierusalim (538-515 î.e.n.). Ezra 7-10 continuă povestea după șaizeci de ani, când Ezra conduce cel de-al doilea grup de evrei, din exil în Israel (458 î.e.n.). Cartea nu ar fi putut fi terminată mai repede de anul 450 î.e.n. (data evenimentelor care sunt descrise în capitolul 10:17-44).

Evenimentele din Ezra au loc în Israel și în zona înconjurătoare. Exilații care se întorseseră reușiseră să populeze doar o mică porțiune din țară.

De ce este această carte atât de important?

Cartea lui Ezra este o legătură importantă între scrierile istorice ale poporului Israel. Când regele lor a fost detronat și capturat, iar poporul dus în exil în Babilon, Iuda a încetat să existe ca o națiune independentă. Cartea Ezra ne oferă o descriere a evreilor care se readună, a dificultăților cu care se confruntă încercând să supraviețuiască și să reconstruiască ce fusese distrus. În scriitura sa, Ezra declară că ei încă erau poporul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu îi uitase.

În cartea Ezra suntem martori la reconstruirea templului, unificarea semințiilor întoarse din exil în fața dificultăților comune cu care se confruntă, fiind provocate să lucreze împreună. Mai târziu, după ce rămășița evreilor a încetat munca la zidurile cetății, iar apatia spirituală a început să îi guverneze, Ezra ajunge împreună cu alți două mii de oameni și aprinde scânteia trezirii spirituale. Până la sfârșitul cărții, Israel își reînnoiește legământul cu Dumnezeu și începe să acționeze în ascultare de El.

De asemenea, Ezra conține și una din cele mai minunate rugăciuni de mijlocire din Biblie (Ezra 9:5-15; vezi Daniel 9 și Neemia 9, pentru altele). Autoritatea lui Ezra dovedindu-se crucială pentru avansarea spirituală a evreilor. 

Care este ideea principală?

Narațiunea lui Ezra ne descoperă două probleme principale cu care s-au confruntat evreii întorși din exil: (1) lupta lor de a reconstrui templul (Ezra 1:1-6:22) și (2) nevoia unei reforme spirituale (7:1-10:44). Amândouă erau necesare pentru ca poporul să își reînnoiască părtășia cu Domnul.

De asemenea, ne este revelat și o idee teologică mai cuprinzătoare: Dumnezeu își păstrează promisiunile. Prin profeți, Dumnezeu a vestit că poporul Lui ales avea să se întoarcă în țara lor după șaptezeci de ani de exil. Cartea lui Ezra proclamă faptul că Dumnezeu s-a ținut de cuvânt și ne arată cum Dumnezeu continuă să-și binecuvânteze poporul atunci când poporul rămâne credincios. De aceea, în cartea Ezra sunt accentuate templul și închinarea corectă, foarte asemănător din acest punct de vedere cu cartea Cronicilor (scrisă cam în aceeași perioadă).

Cum se aplică aceste lucruri la viața mea?

Dumnezeu a mișcat inimile conducătorilor seculari (Cyrus, Darius și Artaxerxe) ca aceștia să permită și chiar să încurajeze și să ajute poporul evreu să se întoarcă acasă. El s-a folosit de acești aliați neașteptați pentru a-și împlini promisiunea făcută, și anume de a-și restaura poporul ales. Tu ai întâlnit surse neobișnuite de binecuvântare? Te-ai întrebat cu Dumnezeu poate face ca toate lucrurile să lucreze pentru binele celor ce sunt chemați după planul Său (Romani 8:28)? Fă-ți timp azi să recunoști suveranitatea și mila lui Dumnezeu în viața ta. Rededică-i Lui încrederea, dragostea și ascultarea ta.

Articole