Marţi, 2 martie, 2010
Doamne, iata-mă, plină de îngrijorare – un subiect pe care îl aduc înaintea Ta din nou şi din nou. Este un război între ceea ce cred (adevărul şi promisiunile Tale) şi ceea ce simt (emoţiile şi temerile mele).
Călătoria dintre mintea şi inima mea este cea mai provocatoare dintre toate. Ştiu care este adevărul din mintea mea: eşti Suveran şi un ajutor de nădejde în vreme de nevoie. Dar inima mea se simte fără apărare şi invizibilă. Mintea mea ştie că eşti Credincios şi Bun, dar inima mea simte că eşti rău şi absent.
Ştiu că Tu eşti drept, dar simt acelaşi lucru pe care şi David l-a simţit: Până când Doamne, până când vei lăsa dușmanul să fie victorios? Ştiu că sentimentele mele nu au legătură cu credinţa. Credinţa depinde de ce aleg să cred. În această seară, sentimentele pun presiune; am nevoie de mângâierea Ta, îţi cer îndurare.
Îmi cunoşti inima, cum încerc continuu să mă încred în Tine, dar revin la obişnuinţa de a prelua controlul activităţilor prin propriile mele puteri. Este imposibil. O Doamne, este o bătălie mare pentru mine. Îmi este teamă. Sunt îngrozită că nu mă vei proteja, că vei permite şi mai mult rău; chiar dacă ştiu că nu aceasta este calea adevărului.
Rugămintea mea? Doamne, îndură-te de mine şi dă-mi harul Tău. Ridică-mă din sentimentele mele şi poartă-mă în adevărul Tău.
